duminică, 20 aprilie 2008

Vodafone

Clientul nostru-Vodafone.Am zâmbit putin când am auzit Vodafone.Pentru că între numele echipei noastre şi specificul companiei există o oarecare legătură.Să fie cu noroc...O sa cercetăm,vom cântări,vom invoca fiecare cum poate muza inspiraţiei,o să găsim problemele şi apoi o să căutăm rezolvările.
ÎNCEPUT

luni, 14 aprilie 2008

Micul Paris...Marele.....CENZURAT.

Emoţiile şi-au spus cuvântul în ceea ce priveşte punctajul pe care l-am obţinut,deşi am reuşit calificarea în finală.Personal mă aflam pentru a-2-a oară la Bucureşti.Prima oară doar am tranzitat de fapt capitala.Să găseşti locaţia preselecţiilor pornind de la autogară şi să-ţi păstrezi calmul şi cheful de a mai prezenta un proiect în faţa juriului a fost primul test al olimpiadelor pentru noi.Test pe care l-am trecut,şi care ne-a mâncat din punctele prezentării.Aflaţi în faţa uşii,înainte de a ne prezenta juriului,obiectivul era clar.Să ieşim onorabil.Şi hopa...ne mai cheamă acum şi la următoarea fază a competiţiei.Ajuns acasă,la Sibiu,vremea era frumoasă şi dau o tură după mult timp prin cimitir.Găsesc şi însemnarea din imagine,şi mă gândesc că in ciuda stresului şi a faptului că m-am convins de ceea ce este Bucureştiul ( no comment),se putea şi mai rău.Hai cu finala.Micul Paris,venim.Dacă ajungem şi acum unde trebuie la timp...O să fie bine.

miercuri, 9 aprilie 2008

Silviu,VOX

Atât de multe ori s-a spus despre blog-uri că oferă angajatorului posibilitatea sa te cunoască,trecând de barierele unui CV sec,azi tot mai putin relevant pentru munca în domeniu,ori a vreunui stereotip de interviu.Un CV în comunicare arată că ştii să scrii şi să redactezi corect un astfel de document.Un interviu de aproximativ 20 de minute-că stii să vorbeşti corect româneşte,şi dacă e cazul,şi alte limbi.Şi alte fleacuri care pot crea o impresie atât de uşor doborâtă de o probă de lucru.
Mă întreb uneori,pentru că experienţa,din moment ce nu o am,evident nu mi-a raspuns la o astfel de întrebare,câţi dintre cei care întră într-un birou îmbrăcaţi la patru ace pentru a aplica la un post în domeniul comunicării,învaţă din cărţi un salut corect;gestică şi alte acareturi de acest gen.Fără îndoială că există un background teoretic în domeniu ce trebuie studiat şi însuşit.Dar orice construcţie fără fundaţie...
Loc e destul pentru toţi,meserii,atât de multe...

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Gândire şi prejudecăţi.


Uniţi cele 9 puncte prin 4 linii drepte consecutive.Aşadar,fără a ridica pixul de pe foaie.Vechiul şi onorabilul răspuns ar demonstra după cum spun psihologii capacitatea de a ieşi din schemele clasice de gândire şi de a găsi soluţii creative.Cu puţină imaginaţie,rezolvarea problemei se poate face şi cu 3 linii,sau chiar una!O altă problemă interesantă şi deloc postată la întâmplare ar fi următoarea: Avem premisa-˝Omul raţional încearcă a se adapta mediului în care trăieşte.˝Afirmaţie logică,dacă ne gândim că procesul de adaptare se constituie ca principalul factor de evoluţie.Într-un mediu competitiv supravieţuieşte cel care reuşeşte să se adapteze mai bine şi fructifică resursele specifice mediului.După o astfel de afirmaţie urmează o alta,logică de altfel.-˝Omul iraţional încearcă să modifice mediul în care trăieşte la condiţiile sale de viaţă.˝ Dacă suntem de acord cu cele 2 afirmaţii,ajungem la concluzia că lumea a evoluat datorită omului iraţional,care a încercat în permanenţă să modifice mediul în care trăieşte...Omul iraţional e lipsit total de prejudecăţi...Nu e capabil de aşa ceva..Omul raţional se sufocă în ele,şi raţiunea lui,cu atât mai dezvoltată,îi camuflează,ii ascunde privirii aceste prejudecăţi.Vorbim de raţiune în sensul de ceea ce de comun acord denumin ˝cultură˝ în vastele ei forme,şi cunoaştere.Modul în care raţionăm e un proces ce se desfăşoară sub influenţa acestor factori. Ori veţi considera toate aceste rânduri un silogism greşit,ori veţi accepta acest paradox.În orice caz,şi oricum am pune problema,deşi niciodată nu voi putea spune că nu sunt de acord cu şcolarizarea,în ceea ce priveşte ştiinţele comunicării,pentru a economisi timp şi bani,citiţi Cicero,Epitteto şi mai ales Seneca.Veti găsi explicat mult mai clar şi mult mai plăcut tot ceea ce era de ştiut despre subiect.Raţionaţi şi uniţi punctele...

vineri, 4 aprilie 2008

După chipul şi asemănarea noastră

˝După lupte seculare care au durat 30 de ani˝ s-a născut o campanie a cărei fizionomie urmează a fi prezentată.Păstrăm păreri de rău,căci probabil de utilitatea formei acesteia nu vom reuşi a convinge juriul,încătuşaţi în limita timpului alocat.Primim şi această provocare însă cu braţele deschise,doar nu am pornit la drum în zadar.Pentru că tot am adus vorba de drum,e fascinant să faci o campanie pe tema propusă anul acesta.Substratul unei astfel de teme l-am sesizat numaidecât,astfel că una dintre primele întrebări a venit firesc şi repede.˝Cum să încerci a schimba mentalitatea unor indivizi într-un timp care gravitează în jurul reperului de aproximativ 6 luni?˝Specialiştii spun că pentru a apărea schimbări majore în mentalitatea unui grup de indivizi e nevoie de aproximativ 3 decenii.Blaga invoca vârsta Mântuitorului,33.Am văzut de unde pornim,am căutat răspunsuri.Şi multe am găsit că sunt de partea noastră şi că nu plecăm totuşi cu mâinile goale la luptă.Cioran spunea că pentru lume nu merită să lupţi.Şi nu numai el.˝Dar şi noi suntem lumea,şi în acelaşi timp nu suntem..˝-ne-am spus.Lumea e de multe feluri,undeva suntem şi noi.Chipuri diferite care atât de mult se aseamănă.După chipul şi asemănarea noastră e tot în jur,şi dacă totuşi altceva vedem,ce noi nu suntem,dar închidem ochii...Peisajul e justificat.